Video halucinant! „Buna ziua! Imi dati si mie o portie de mici?” Ce a patit un barbat din Bucuresti care a comandat o portie de mancare in Odorheiul Secuiesc! A scos 10 lei din buzunar, vanzatoarea a luat banii, apoi ce a urmat intrece orice imaginatie:

UPDATE: Răspunsul Hypermarketului:”Regretăm experiența prin care a trecut clientul nostru şi ne cerem scuze.

Subliniem că ne delimităm ferm de astfel de comportamente discriminatorii și misiunea noastră este să oferim produse și servicii de calitate însoțite de amabilitate față de toți clienții, nediferențiat.

Te asigurăm de toate eforturile noastre de a comunica cu clienții noștri într-o manieră corectă. Facem un efort continuu de a preveni astfel de situații și demarăm periodic training-uri cu angajații noștri.

Un bucureştean a fost la un pas să fie linşat în Ţinutul Secuiesc. Cetăţeanul a ajuns la un hypermarket din Odorheiul Secuiesc şi a dorit să-şi cumpere o porţie de mici. I-a dat vânzătoarei 10 lei şi a cerut, pe un ton politicos, de mâncare.

Vânzătoarea a luat banii şi, la scurt timp, l-a înjurat pe bucureştean în limba maghiară. După câteva zeci de secunde, lucrătoarea de la hypermarket i-a dat banii înapoi. Cetăţeanul a cerut explicaţii şi a încercat să afle de ce nu este servit.

O persoană aflată la rând, i-a atras atenţia bucureşteanului că trebuie să vorbească în limba maghiară pentru că se află în Ţinutul Secuiesc. “Cum este posibil să nu mă serviţi pentru că sunt român? Sunt curios ce zic superiorii de la hypermarket”, a spus bucureşteanul.

La scurt timp, o altă persoană aflată la rând l-a luat în colimator pe locuitorul din Capitală: “Aici trebuie să ştii ungureşte. Nu-ţi convine, pleacă de aici! Du-te în Bucureştiul tău”.

Şocat de modul în care este tratat, bucureşteanul a ales să plece. “Sar ungurii la bătaie! Este incredibil ce se întâmplă aici”, a spus cetăţeanul în timp ce se afla la volanul maşinii.

Sursa: Cancan.ro

Lasă-ne un comentariu!