Vecinii lor credeau că sunt oameni buni și părinți normali, până când poliția a intrat în casa lor

Toată lumea din micul orășel Montclair îi știa sub numele de Richard şi Cynthia Murphy și credeau că sunt oameni și părinți normali, dar nu știau ce se ascunde chiar vizavi de casa lor.

Iată o poveste cum numai în America se putea întâmpla.

Se pare că cei doi sunt de fapt spioni ruși sub acoperire, numele lor reale fiind Vladimir şi Lydia Guryev.

Ei trăiau o viață care părea la fel ca a tuturor celorlalți și nici măcar o dată nu au ridicat suspiciuni vecinilor.

Anchetatorii spun că familia Guryev făcea parte dintr-o amplă rețea de spionaj al cărui scop era acela de a strânge informații pentru serviciile secrete rusești.

Cuplul a fost arestat împreună cu alţi opt suspecţi într-o operaţiune a FBI, desfăşurată în luna iunie a anului 2010.

Toţi cei reţinuti şi-au recunoscut vina, inclusiv faptul că au intrat în Statele Unite ale Americii fără să declare că sunt agenţi ai unui guvern străin, conform CNN.

Proprietățile celor doi au fost confiscate în totalitate, iar ei au fost deportați în Rusia, în schimbul a patru agenți pe care Moscova îi condamnase pentru spionaj.

Se pare că cei doi agenți infitrați în SUA colectau informații încă din 1990 și au fost prinși deoarece guvernul SUA îi supraveghea de ani de zile pe toți cei care erau suspectați că ar fi spioni.

În cele din urmă serviciile SUA au spart un cod secret pe care acești spioni îl foloseau pentru a comunica cu Moscova, ceea ce a permis autorităților să afle totul despre acțiunile lor.

Lasă-ne un comentariu!