Un medic aruncă bomba. ADN-ul din dinţi nu confirmă că Alexandra Măceşanu este ..

Deşi Gheorghe Dincă a precizat că a uc’is-o pe Alexandra, iar apoi i-a ars trupul într-un butoi, acum, noi informaţii ies la iveală.

Un medic face declaraţii uimitoare. Potrivit Româniatv, acesta spune că ADN-ul care a fost analizat din dinţi nu ar aparţine Alexandrei Măceşanu, ceea ce ar putea însemna că fata de 15 ani nu a murit.

În ceea ce priveşte cazul Luizei, zilele trecute s-au făcut mai multe cercetări lângă o pădure din apropierea casei lui Gheorghe Dincă, acolo unde crim’inalul din Caracal spune că i-ar fi înmormântat rămăşiţele.

Anchetatorii au găsit un sac cu oase, care au fost duse la INML şi analizate, iar în curând ar trebui să se afle dacă acestea aparţin sau nu Luizei Melencu.

Părinţii Alexandrei nu cer daune morale

Părinţii fetei vor ca anchetatorii să refacă traseul fiicei lor din ziua în care a dispărut, dar mai mult decât atât, oamenii spun că nu vor să se constituie parte civilă. Astfel, părinţii Alexandrei nu sunt dispuşi să primească bani în acest caz pentru că nu pun preţ pe viaţa fiicei lor.

Părinţii Luizei, revoltaţi după ce s-a spus că ar vrea daune morale de 300.000 de euro

În presă a apărut informația conform căreia Georgeta Melencu ar fi cerut suma de 300.000 de euro, despăgubiri morale, dar mama tinerei neagă vehement aceste speculații.

“Nu este adevărat. Eu am văzut la televizor această informaţie şi am sunat să spun că nu este nimic adevărat. Noi nu cerem absolut nimic. Pe noi ne interesează banii, în situaţia asta?!

Eu nu ştiu cine a aberat, noi chiar nu vrem să fim băgaţi în aberaţia asta, pentru că pe noi ne interesează copilul, viaţa copilului, nu banii”, a declarat mama Luizei, pentru Adevărul.

Lasă-ne un comentariu!