Și-a sunat soțul din mașina cuprinsă de flăcări. Cuvintele lui i-au salvat viața

Nichole Jolly este asistentă în orașul american Paradise. Femeia se afla la spital în momentul în care a izbucnit incendiul care a făcut ravagii în California.

Femeia a urcat în mașină și a plecat spre o zonă mai sigură, așa cum li se spusese. Mașina ei a luat foc și atunci a realizat că este posibil să nu scape cu viață din incendiu.

„L-am sunat pe soțul meu și i-am spus: Cred că o să mor, te iubesc, spune-le copiilor că îi iubesc. Mi-a spus: Nu muri, fugi. Am închis telefonul, m-am dat jos din mașină, flăcările îmi atingeau pantalonii”, a declarat Jolly.

A fugit și s-a urcat în spatele unei mașini de pompieri, care au stins flăcările ce îi cuprinseseră pantalonii și i-au dat o pătură termoizolantă.

Norocul ei a fost un buldozer care a eliberat drumul și a reușit să părăsească zona de pericol și să se întoarcă la spital, acolo unde colegele ei ajutau răniții, iar pompierii încercau să stingă flăcările de pe acoperișul clădirii, potrivit news.sky.com.

Lasă-ne un comentariu!