Se schimba Legea Pensiilor! Mii de romani se vor pensiona mai devreme. Lista cu categoriile

Legea pensiilor se schimbă și potrivit acesteia există o categorie vastă de persoane care se pot pensiona mai repede din cauza că desfășoară munca în condiții speciale.

Pe lângă posibilitatea de a ieși la pensie mai devreme, aceștia primesc în plus și alte beneficii. Pe lângă mineri, mai există și alte categorii de persoane care desfășoară munca în condiții speciale (ce le-ar putea pune în pericol sănătatea și/sau siguranța) precum călăreții de circ, dansatorii sau personalul navigant din aviația civilă.
Cei care lucrează ca balerini, dansatori, acrobați, călăreți de circ sau soliști de operă pot beneficia de această lege.
Cei care lucrează cu materii prime nucleare și desfășoară activități de tipul celor de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a astfel de materii. De asemenea, activitățile trebuie să se desfășoare în zonele I și II de expunere, în ceea ce privește radiațiile.
Cei din aviația civilă. Aici nu intră doar piloții de avioane (precum cele clasice de transport public) sau însoțitorii de zbor, ci intră, printre alții, și personalul de parașutism.
Cei care lucrează cu anumite materii sau substanțe periculoase sau în alte zone periculoase. Cum sunt, de exemplu: materiile explozive, pulberi și muniții; zone cu expunere la activități nucleare, de risc radiologic de gradele III și IV; activități de construcții desfășurate în subteran, dacă sunt la adâncimi mai mari de opt metri; activități desfășurate pe platforme marine; activitatea desfășurată în oțelării, activitatea de laminare la cald etc.; activitatea de fabricare a pesticidelor.

Potrivit actualei legi cât și celei care urmează să se aplice din 2021 (Legea nr. 127/2019), activitățile de muncă desfășurate în condiții speciale sunt cele „unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților.”

De asemenea, se pare că au apărut, recent, și unele schimbări în privința posibilității de pensionare mai rapidă pentru cei care au desfășurat muncă în condiții deosebite, permițându-le acestora să se pensioneze mai rapid decât până acum.

Lasă-ne un comentariu!