S-au intensificat măsurile de suport ale funcțiilor vitale

Starea de sănătate a lui Mario Iorgulescu s-a agravat în ultimele 12 ore! Astfel, fiul actualului președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal are probleme serioase. Recent, doctorii care îl tratează la Spitalul Elias pe Mario au anunțat că situația acestuia nu esta una tocmai bună, ci din contră.

“Referitor la starea pacientului Mario Iorgulescu, internat în spitalul Elias, vă precizăm că aceasta a suferit o agravare în ultimele 12 ore, necesitând intensificarea măsurilor de suport a funcțiilor vitale.

Starea de sănătate a lui Mario Iorgulescu s-a agravat în ultimele 12 ore!
Reamintim că acesta a fost prezentat la UPU al SUU ELIAS de un echipaj SMURD, în data de 08 septembrie a.c., în jurul orelor 04:00, ca victimă a unui grav accident rutier.

Bilanțul lezional de la prezentare a stabilit necesitatea intervenției chirurgicale imediate, pentru următoarele diagnostice:

1.Hemoperitoneu masiv prin ruptură de mezosigmoid și mezenter distal cu ischemie secundară de sigmoid și ileon distal, 2.Contuzie pulmonară bilaterală severă, 3.Fracturi costale bilaterale.

Intraoperator s-au practicat manevre de hemostază chirurgicală și rezecțiile intestinale dictate de leziunile descrise anterior. Leziunile post traumatice extra abdominale, care nu beneficiază de tratament chirurgical au rămas sa fie urmărite și tratate conservator.

Întregul complex lezionar continuă să prezinte un potențial evolutiv foarte grav, inclusiv cu risc vital”, a anunțat dr. Silvius Negoiță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias.

S-au intensificat măsurile de suport ale funcțiilor vitale
Între timp, mătușa băiatului pe care Mario Iorgulescu l-a omorât în accidentul rutier a transmis și ea că familia ei a fost contactată de ceaa șefului LPF.

Într-o scurtă discuție, aceștia le-au transmis că starea lui Mario este una foarte gravă și că peste noapte a avut probleme serioase. Femeia a mai spus că familia lui Mario Iorgulescu ar vrea să ajute în creșterea copiilor, însă deocamdată tatăl tânărului ucis a cerut liniște.

Vă readucem aminte că tânărul care și-a pierdut viața în urma accidentului comis de Mario Iorgulescu avea doi copii. Acesta venea chiar de la o înmormântare atunci când a fost spulberat de bolidul condus de fiul șefului LPF.

Lasă-ne un comentariu!