Maria Ghiorghiu ştie unde se află Luiza și Alexandra

Clarvăzătoarea Maria Ghiorghiu spune că Luiza Măceșanu și Alexandra Melencu, cele două adolescente dispărute și despre care se crede că le-a uc’is Gheorghe Dincă, ar fi în viață.

“Noapte de 31 Iulie -1 August 2019, ora 0,33! Dragii mei, abia mă băgasem în pat şi cu lacrimi în ochi şi durere în suflet, mă rugăm la Bunul Dumnezeu şi la Măicuţa Domnului, ca să mă trezească atunci când trebuie să scriu ceva.

M-am rugat şi mă rog mereu pentru ocrotirea fetelor răp’ite de mon’strul din Caracal şi complicii lui. Si astfel la un moment dat, aud un glas care întreabă asa: După care, glasul nu mai spune nimic”, a scris Maria Ghiorghiu.

Maria Ghiorghiu spune că fetele au fost transportate cu o dubă, iar pe Luiza chiar a văzut-o în mijlocul de transport.

“La mijlocul dubei, lipită cu faţa de geamul mic, stă o fată tânăra cu părul de culoare închisă, (putea fi negru sau castaniu închis) şi plânge necontenit.

Priveşte pe fereastră afară şi lacrimile-i curg precum apa la cișmea. Îi văd doar partea stângă a chipului, doar jumătate de chip care era lipit de geam. Părea ca are gropițe în obraji. Să fi avut în jur de 17 -18 ani.

Dacă semăna cu una din fetele dispărute? Da! Semăna cu Luiza, atât cât am putut eu s-o văd într-o fracţiune de secundă”, a mai scris Maria Ghiorghiu.

Lasă-ne un comentariu!