Gheorghe Dincă, sfidător cu anchetatorii. În timp ce în casa sa se fac cercetări, animalul se relaxează într-un cort, la umbră

Gheorghe Dincă este foarte nepăsător şi prezintă o atitudine sfidătoare faţă de anchetatori. Deşi, în ultimele zile, s-au făcut zilnic săpături la el acasă,

acolo unde anchetatorii vor să găsească cât mai multe probe în cazul cri’melor din Caracal, Gheorghe Dincă nu pare deloc implicat în ceea ce se întâmplă.

Ba chiar mai mult. Criminalul a decis că ancheta l-a obosit atât de tare încât a avut nevoie de momente de relaxare. Chiar Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, a fost cel care a făcut această observaţie.

Astfel, în tip ce oamenii legii fac cercetări, Gheorghe Dincă se relaxează într-unul din corturile puse anchetatori.

Gheorghe Dincă îi joacă pe degete pe procurori, asta în timp ce stă la umbră şi primeşte apă şi hrană, aceştia fac tot feluri de săpături în curtea sa pentru a afla lucruri noi care să-i poată ajuta să ducă ancheta la bun sfârşit, potrivit Observator.tv.

”El întotdeauna stă pe scaun, dacă sunt poliţişti şi nu sunt locuri, toţi stau în picioare, el stă jos, cu apiţa lângă el. E ca un joc de şah. Pur şi simplu el joacă pe o tablă de şah şi mută pionii”, a spus Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu.

Lasă-ne un comentariu!