Elena a simțit că e ceva în neregulă cu ea. Avea dureri mari, dar se gândea că este doar o problemă hormonală. O vizită la doctor a distrus-o. Așa arăta înainte, ți se rupe sufletul dacă vezi imagini cu ea de acum. Are un băiețel de 14 ani. Atenție!! E un semnal de alarmă pentru toate femeile.

Drama unei mame! La 41 de ani, Elena îşi strigă, neputincioasă, durerea. «Speranţa e tot ce mi-a rămas!»

În urmă cu nouă ani, Elena a luptat cu toate forţele şi a ieşit învingătore din lupta cu cancerul. A crezut atunci că a trecut prin cea mai grea încercare a vieţii, însă nu a fost aşa.

La sfârşitul anului trecut a aflat că boala a recidivat însă, de data aceasta, într-o formă mai agresivă.

Pentru a trece şi peste acest hop, femeia – mama unui băieţel de 14 ani pe care îl creşte singură – trebuie să treacă printr-o operaţie care costă 14.000 de euro.

Elena Pogonaru are 41 de ani şi este din Braşov. Este mămica unui băieţel pe care îl iubeşte mai mult decât orice pe lume. Pentru fiul ei ar putea să mute şi munţii din loc, însă acum, când boala a pus stăpânire pe trupul ei firav, simte nevoia de un pic de ajutor.

Elena nu face parte din categoria oamenilor a căror viaţă a curs lin din tinereţe şi până la bătrâneţe, dimpotrivă, viaţa ei a fost presărată de hopuri grele.

Peste unele a reuşit să treacă având şi suportul soţului, însă pe altele a fost nevoită să le înfrunte singură.

La sfârşitul lui 2008, pe când avea 32 de ani şi lucra că ospătăriţă la un restaurant din oraş, Elena a simţit că ceva este în neregulă cu ea. Avea dureri mari de sâni, dar se gândea că este doar o problemă hormonală.

Când a văzut că durerea persistă, a hotărât să meargă la un control de specialitate. A făcut o mamografie şi,

odată cu sosirea rezultatului, a fost trimisă la oncolog. Nu s-a panicat foarte tare cunoscând faptul că există tot felul de probleme ale sânilor, nu numai cele grave la care refuză toată lumea să se gândească.

Medicul oncolog i-a recomandat să facă totuşi o biopsie pentru a şti exact cu ce se confruntă. Însă rezultatul acesteia nu a fost aşa cum şi-ar fi dorit Elena.

Citeste continuarea

Lasă-ne un comentariu!