El este Jandarmul care a salvat o tânără mămică de la înec, în Arad: „Să ne trăiești, Andrei! Pentru noi ești un erou!”

Andrei, un jandarm în vârstă de 32 de ani din Arad, a salvat de la moarte o tânără mămă care s-a aruncat în râul Mureș, la doar câteva zile după ce a născut un bebeluș. Bărbatul era într-o patrulă de jandarmi atunci când a avut loc incidentul. Fără a sta prea mult pe gânduri, jandarmul s-a aruncat în apa rece şi a adus-o pe femeie la mal, după care a resuscitat-o până la sosirea ambulanţei. Intervenția dramatică a fost filmată. Momentul în care Andrei s-a dus să o viziteze la spital pe tânăra de 31 de ani a fost redat într-o postare devenită virală pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.

În doar 30 de minute, postarea a strâns peste 7.000 de reacții.Sâmbătă de dimineață, Andrei a intrat în Spitalul Județean de Urgență Arad.
– Aș vrea să ajung la terapie intensivă. Îmi puteți spune unde este?
– Sigur. Luați liftul și mergeți la etajul 2.
În fața salonului erau zece persoane care așteptau. Andrei s-a apropiat de acestea.
– Bună dimineața! Nu vă supărați, vreau să vizitez și eu pe cineva. Cum se procedează?

O femeie mai în vârstă l-a privit atent, apoi s-a întors către cea de lângă și i-a spus ceva la ureche. Andrei nu a auzit decât – „El este!”, apoi femeia s-a ridicat emoționată în picioare.
– Dumneavoastră sunteți cel care a intrat în apă după fata mea!
– Eu sunt! Am venit să văd cum se simte.
– Domnule, nu am cuvinte să vă mulțumesc! Mi-am dorit foarte mult să vă cunosc. Și nu numai eu. Ei sunt bunicii, acolo sunt verișorii, iar el este prietenul fetei mele. Cu toții vă mulțumim din suflet pentru ce ați făcut. Fără dumneavostră fata mea n-ar mai fi fost…

Au venit cu toții în jurul lui Andrei să-i mulțumească.
– Știți, suntem oameni simpli, dar vrem să facem și noi ceva pentru dumneavoastră. Aveți nevoie de ceva?
– Și eu sunt tot un om simplu. Singurul lucru de care am nevoie este să știu că fata e bine. Atât!

Andrei are 32 de ani. De înotat, înoată ca toți oamenii, fără a avea pregătire de specialitate.
Însă, pe data de 28 noiembrie și-a riscat propria viață pentru a salva de la înec o tânără care încerca să se sinucidă.
Deși apa era extrem de rece și foarte adâncă, acesta și-a dat jos imediat echipamentul de protecție și s-a aruncat în râul Mureș.

După câteva minute a adus victima la mal, unde a fost preluată de colegii săi.
– Ești ok, Andrei?
– Îmi este foarte frig!
– Mergi la mașină, avem o pătură acolo! Vezi că am lasat căldura pornită.
– Aveți grijă de fată. Eu sunt în regulă, trăiesc… important e să trăiască și ea!

Deși a ajuns la spital având 35 de grade temperatura corpului, Andrei a întrebat tot timpul de starea de sănătate a celei salvate.
Nouă nu ne rămâne decât să spunem:
Să ne trăiești, Andrei! Pentru noi ești un EROU! Îți mulțumim!

Lasă-ne un comentariu!