Cum arăta Vlăduța Lupău la 20 de ani! Artista avea mici probleme cu dantura

Este una dintre cele mai îndrăgite soliste de muzică populară ale noului val și se bucură de succes în mediul online, unde are mii de urmăritori care o admiră atât pentru calitățile vocale, cât și pentru felul în care arată. Puțină lume știe, însă, că Vlăduța Lupău nu a fost dintotdeauna o „femeie fatală”, cum o numesc fanii de fiecare dată când tânăra are grijă să îi răsfețe cu fotografii în ipostaze care mai de care mai provocatoare.

Vlăduța Lupău la 20 de ani. Avea câteva kilograme în plus și mici probleme cu dantura
Pe când avea doar 20 de ani și bătea timidă la porțile afirmării, Vlăduța avea un look total diferit față de cel cu care suntem obișnuiți. Privind clipurile video de la acea vreme, putem spune că transformarea este absolut incredibilă.

În imagini se poate observa cum artista, prezentă în studioul unui post de televiziune dedicat fanilor muzicii populare, reușește să facă o impresie cât se poate de bună pe plan muzical, stârnind admirația interpreților consacrați, însă are unele mici „restanțe” când vine vorba despre înfățișare.

Mică de statură, cu o față rotundă, câteva kilograme în plus față de cum o știm, dar și cu o mică problemă în ceea ce privește dantura, așa apărea Vlăduța Lupău pe micul ecran în urmă cu aproximativ opt ani.

Este căsătorită cu un fotbalist de la CFR Cluj
Mai precis, tinerei îi lipsea un dinte din partea stângă, detaliu ce nu putea trece neobservat, mai ales când vorbim despre un solist vocal. Acum, însă, lucrurile stau cu totul altfel, pentru că Vlăduța afișează un zâmbet perfect, iar aspectul ei stârnește admirația tuturor celor care îi urmăresc activitatea în mediul online.