Cum a ajuns să arate Mickey Rourke. Actorul, transformat de botox

Odinioară era unul dintre cei mai sexy actori din Cetatea Filmului. Acest statut, însă, a devenit o povară odată cu trecerea anilor.

Așa se face că celebrul Mickey Rourke a căzut în patima operațiilor estetice. Și-a dorit să rămână veșnic tânăr, însă a ajuns de nerecunoscut, în urma intervențiilor cu botox.

Mickey Rourke a ajuns de nerecunoscut

Acum în vârstă de 66 de ani, Mickey Rourke de-abia mai aduce cu cel care făcea odinioară furori la Hollywood.

Acesta a apărut în cadrul unei emisiuni televizate în cea mai proastă ipostază de până acum.

Complet transfigurat la față, cu o cămașă neagră descheiată și cu o pălărie de cowboy, fostul sex-simbol a dezamăgit toată suflarea feminină.

Mickey Rourke, de nerecunoscut

Și asta pentru că Mickey Rourke e, într-adevăr, schimbat la față. Anii la rând în care a ajuns pe masa de operații a doctorului estetician și-au spus cuvântul.

Actorul, deținător al unui Glob de Aur, a optat, pesemne, pentru niște intervenții nereușite, iar rezultatul a fost dezastruos.

Un plastician de la Hollywood dă vina pe cei care l-au operat

Hala Elgmati, un nume sonor printre celebritățile de la Hollywood, a comentat aspectul fizic al actorului.

În calitate de medic estetician, el susține că totul a fost din vina plasticianului care i-a făcut intervențiile actorului.

„Privind înapoi, pe când Mickey avea 19 ani, era atât de chipeș. Chiar până la 40 de ani, cu mici semne de îmbătrânire, arăta masculin și atractiv.

Dar operațiile pe care Mickey și le-a făcut i-au afectat în mod negativ proporțiile feței, până la punctul în care este deranbjant ochiului”, a spus Elgmati, citată de The Mirror.

Aspectul nenatural al actorului se datorează multor injecții cu botox făcute de-a lungul anilor.

„Este ușor să abuzezi de botox. Însă nu există linii pe fruntea lui Mickey. Este o idee bună să lasși câteva linii pe față pentru a nu-ți pierde strălucirea individuală și să te poți exprima în continuare.

Suspectez că Mickey a folosit doze maxime de botox pentru a obține acest look, mult mai frecvent decât ar fi avut nevoie”, a precizat Hala Elgmati.

Lasă-ne un comentariu!