Cătălin Botezatu, decizie radicală după ce a suferit 4 operații în 3 săptămâni: “Am trecut, așa, pe lângă doamna aceea cu coasa”

Celebrul designer vestimentar a vorbit sincer despre problemele sale medicale, dar și despre intervențiile chirurgicale pe care le-a suferit, în Turcia.

În urmă cu câteva zile Cătălin Botezatu și-a făcut apariția, la brațul Rălucăi Bădulescu, la un eveniment din Capitală.

Cătălin Botezatu, decizie radicală după ce a suferit 4 operații în 3 săptămâni

Cătălin Botezatu a vorbit despre problemele de sănătate pe care le-a avut, dar și că a suferit nu mai puțin de 4 operații, pe o perioadă foarte scurtă, de doar 3 săptămâni.

Creatorul de modă pare să fi suferit foarte mult din pricina bolii sale, fiind diagnosticat cu cancer la colon, atunci când a plecat în Turcia, pentru a primi mai multe păreri avizate, dar și u tratament de specialitate.

„Mă simt OK! Mă simt mult mai bine! E o perioadă destul de grea, dar o să fie bine, zic eu!”, a declarat Cătlin Botezatu, pentru ciao.ro. Creatorul de modă a admis că i-a fost foarte frică de faptul că nu și-ar putea reveni, după ce s-a operat.

Totodată, designerul a slăbit 12 kilograme, în urma celor 4 operații suferite, semn că s-a consumat foarte mult, neștiind care va fi verdictul medicilor, legat de șansele sale de vindecare.

Cătălin Botezatu a mai povestit că s-a rugat foarte mult divinității cât s-a aflat pe patul de spital, dar și că au existat foarte multe vedete de la noi care i-au fost alături.

Evenimentul la care Cătălin Botezatu a participat alături de Raluca Bădulescu s-a desfășurat la începutul săptămânii, în sălile unui hotel din Capitală.

Pentru a marca revenirea în forță a designerului, colega lui de la Kanal D a postat și câteva fotografii, pe contul său de Instagram. Revenirea în forță a însemnat și reluarea activității, dar acesta recunoaște că respectă cu sfințenie indicațiile medicilor.

„M-am speriat foarte tare pentru că am avut 4 operații în 3 săptămâni, am avut niște dureri groaznice și… m-am speriat! Am trecut, așa, pe lângă doamna aceea cu coasa, dar a trecut!”, a mai povestit Cătălin Botezatu.

Lasă-ne un comentariu!