Am 25 de ani si sunt insarcinata in 6 saptamani. Mi-am dorit acest copil foarte mult, mergeam chiar si la biserica si ma rugam icoanei Maicii Domnului sa imi dea si mie aceasta minune a vietii.

Sunt intr-o relatie cu un baiat mai tanar decat mine, el are 22 de ani. Ne-am intilnit in vara anului 2012, pe o plaja, si de atunci am ramas impreuna pana cand am aflat ca sunt insarcinata, in luna ianuarie 2013.

Dupa aceasta veste el s-a schimbat foarte mult, s-a inchis in el, nu ma mai cauta, nu ma mai suna, ma evita atunci cand il caut eu.

De fapt, relatia noastra nu a fost una normala, noi nu am trait impreuna, ieseam doar cateva zile pe saptamana, pentru a-si consuma noptile cu mine, ne distram, intr-un cuvant.

Pana la un moment dat, mai exact dupa ce am implinit eu 25 de ani si mi-am zis ca am atins o varsta la care multe dintre fete au o familie, au copii. Am inceput sa discut cu el la acest subiect. Imi zicea ca nu este pregatit, chiar daca aparent era prea matur pentru varsta sa.

Am vorbit si despre eventualitatea de a avea copii, fiindca noi de cand am facut cunostinta nu ne-am protejat niciodata.

Soarta insa a facut ca sa raman insarcinata dupa 7 luni de relatie. In ziua cand am facut testul si au aparut traditionalele 2 liniute, am inceput sa plang, nu stiam daca plang de bucurie sau de faptul ca eram speriata de ce se va intampla.

Am luat telefonul, am anuntat-o pe mama, cu care vorbeam des despre aceasta tema, dupa care mi-am zis ca trebuie sa ii spun si lui.

Eu cu el nu vorbisem vreo 4 zile, fiindca el era un tip de om de neinteles, dupa ce petreceam o zi impreuna mergea acasa la el si se inchidea in el si nu ma mai cauta alte cateva zile.

Eu deja stiam stilul sau de viata si nu il cautam. In ziua cu pricina l-am sunat, mi-a raspuns, dormea, si ii zic vestea, el imi zice “lasa-ma, te rog, cateva minute sa imi revin din somn si te sun”.

M-a sunat el dupa cateva minute, eu printre lacrimi ii repet, ii mai spun ca trebuie sa merg a doua zi la medic sa confirm sarcina etc.

Povestea mea nu cred ca o sa reusesc sa o detaliez intr-o pagina, dar pe scurt o sa spun ca, dupa ce am fost la medic, de una singura, desi el cu o zi inainte a zis ca o sa ma insoteasca, totusi a gasit multe motive prin care isi motiva faptul ca nu poate sa mearga cu mine, medicul mi-a prescris un tratament si m-a felicitat.

El a gasit timp sa ma sune dupa o ora cind iesisem de la medic si m-a intrebat ce mi-a zis. I-am spus ca sarcina e in 4 saptamani si ca am un regim la pat de cateva saptamani pentru ca mi-a prescris doctorul un tratament.

M-a uimit intrebarea sa: “Tu ai decis pentru tine sa il pastrezi?”.

Eu i-am zis DA! Din ziua aia, nu m-a mai cautat. De fapt, m-a sunat intr-o seara sa ma intrebe daca sunt in oras sa ne vedem si sa vorbim, eu nu eram in oras dar i-am zis ca ajung intr-o ora, iar el a zis sa lasam pe a doua zi sa ne vedem.

A doua zi nu ne-am vazut. Apoi l-am mai cautat eu cateva ori si ba era la munca si nu putea vorbi, ba ca este acasa si e foarte ocupat si iarasi nu are timp sa vorbim, ba ca doarme, ultima oara, tot eu il sunasem si mi-a promis ca va veni sa ma ia seara de la lucru. Seara si-a inchis telefonul.

Abia atunci mi-am dat seama ca el nu m-a iubit niciodata, ca nu are nevoie de mine, ca nu isi doreste acest copil si ca nici acest copil nu ii va schimba imaturitatea, rautatea si indiferenta.

De fapt, el totul timpul a fost asa, eu fiind foarte indragostita de el, multe lucruri le treceam cu vederea, chiar daca astazi sunt constienta ca am fost pentru el o aventura. Un fel de bifare in lista sa de cuceriri cu o fata mai mare decat el.

Eu am decis sa pastrez copilul, chiar daca unii imi zic ca imi distrug viata asa, eu cred ca un avort iti distruge nu doar viata, dar si constiinta.

Un copil este o bucurie, de aceea o sa il pastrez, cu riscul de ramane singura pentru restul vietii. Vreau sa nasc acest copil, vreau sa fiu mama, desi credeam ca ne va apropia acest copil, m-am inselat si daca am gresit concepand un copil cu un barbat nepregatit de acest pas, eu vreau sa imi asum toata raspunderea.

Merg mai departe chiar daca sunt dezamagita de tot ce mi se intampla cu omul pe care l-am iubit mai mult decat orice si plang nopti intregi, stiu ca o sa trec peste toate astea.

Stiu ca acest copil este o binecuvantare care imi va alina sufletul, imi va lumina viata si viitorul.

Sper si sunt convinsa ca Dumnezeu si Maica Domnului vor fi in continuare alaturi de mine, in special de copilasul pe care il astept, si ne vor ajuta sa mergem mai departe, sa ne descurcam singurei in aceasta viata fara tati.

Va multumesc ca m-ati ascultat.

Lasă-ne un comentariu!